Lilia Vitalievna Miasnikova locuiește în Bălți din 12.03.2022. A venit aici de la Nikolaev după atacul Rusiei asupra Ucrainei.O viață întreagă, 41 de ani de experiență medicală, rude, proprietate — totul a fost depășit de război și forțat să înceapă să trăiască literalmente de la zero într-o altă țară.Lilia Vitalievna ne-a povestit cum războiul i-a schimbat viața și cum și-a găsit noi oportunități la Bălți. Ea este un medic ereditar. Mama ei este pediatru, iar de la vârsta de 11 ani, micuța Lilya a mers cu ea la datorie la spital. Acolo a decis singură că va fi un medic.
După școală, Lilia Vitalievna a intrat la Institutul Medical Odessa, pe care l-a absolvit în 1974 și s-a întors la Nikolaev prin distribuție. A lucrat acolo ca neurolog într-un spital de urgență, a primit cea mai înaltă categorie medicală și a ajutat un număr imens de oameni. Totul s-a schimbat odată cu începutul războiului.
Știam că ostilitățile vor începe. Am fost avertizați despre pericol. Dar, nimeni nu a crezut. Au numit datele - apoi 11, apoi 23, dar nimeni nu a crezut. La ora 5 dimineața, pe 24 februarie, a început bombardarea Aeroportului Kulbakino. Avem un aeroport militar foarte mare în Nikolaev și totul a început cu el. În aceeași zi, bancomatele au rămas fără bani, iar benzinăriile au rămas fără benzină. Blocajele de trafic s-au format foarte repede la granițe, era imposibil să străpungă orice birou vamal. Oamenii au călătorit prin Palanka în Moldova. Starea în Ucraina a fost insuportabilă. Alarme de aer constante. Ne-am dus la adăposturile anti-bombă... și o mulțime de oameni au fost acolo, camerele nu sunt adaptate — umezeală, mucegai, ciuperci pe pereți și o singură ieșire, dacă se umple, va fi un mormânt comun. Mulți bărbați au băut acolo. Nu era suficient aer și imediat ce alarma s-a încheiat, am fugit acasă la etajul 6 pe jos, liftul nu funcționase încă din prima zi de război. De îndată ce te întinzi să te odihnești, alarma se declanșează din nou și trebuie să te întorci la adăpost. După un timp, nu mai aveam puterea să merg acolo. Era mai bine să pleci. Au mai rămas doar 2-3 persoane în casa noastră. Toți tinerii au plecat în Polonia, iar noi am decis să fugim în Moldova.
De la Nikolaev am fost duși gratuit la Odessa. Acolo s-au întâlnit și au așezat oameni în direcții diferite pe microbuze sau trenuri. Au fost rute plătite și gratuite. Am luat un microbuz spre Chișinău, de acolo cu taxiul spre Bălți. Am ales acest oraș pentru că știam că sunt mulți vorbitori de rusă aici și ne era frică de bariera lingvistică.
Am venit cu fiica mea și cu cei doi nepoți. Au locuit câteva luni în Bălți și au plecat în Italia, acum se pun din nou pe picioare acolo. Fiica cunoaște bine engleza și și-a găsit un loc de muncă online, iar unul dintre nepoți a atras deja atenția antrenorilor locali ca sportiv talentat. Și am rămas aici.
Mulți oameni au părăsit Nikolaev. Cei mai mulți s-au stabilit în Moldova, pentru că oamenii încă speră să se întoarcă acasă când totul se va termina. Cineva a fugit în Canada și Norvegia, dar recenziile de acolo nu sunt foarte bune, cele mai bune sunt despre Moldova și Polonia.
Am fost foarte impresionați de cât de activ au fost ajutați refugiații aici. Chiar și în Ucraina nu a existat un astfel de sprijin — la început nu a existat ajutor umanitar sau bani de la ONU. Chiar și la graniță, am văzut reacția moldovenilor-refugiaților fără vaccinări de la COVID li s-a permis să treacă și s-a oferit să pună vaccinul fie acolo, fie deja la locul din Moldova. Am avut noroc cu locuințele. Am găsit un apartament în Bălți, pe care gazda ni l-a inchiriat la jumătate din prețul pieței. Am ajuns iarna. Toate lucrurile au fost lăsate acasă. La început, refugiații erau îmbrăcați literalmente. Unii chiar au venit pe străzi și au întrebat: "Ai o haină veche?». Aproape toată lumea a scos haine calde.
Aproape imediat mi s-a oferit un loc de muncă când au aflat că sunt medic. Munca a devenit o reabilitare bună pentru mine. Poate fi chiar comparat cu un miracol. Acum lucrez ca neurolog în centrul "Uniunea pentru Justiție și sănătate", în clinica de Medicină Profesională "MedFaktor" și accept refugiați înapoi în Zdorovii Gorod. La urma urmei, cel mai important lucru în situația actuală este să te ocupi de ceva, astfel încât creierul să nu analizeze în mod constant ceea ce nu poate fi înțeles. Logica nu funcționează aici, ci doar emoțiile și întotdeauna stau în cale. Și ajută foarte mult cât de bine ne tratează pe noi, copiii noștri. Mulți oameni spun că este bine ca copiii să nu vadă cadavre, sânge. Când am ajuns aici, au apărut imagini că copiii din Mariupol mureau de deshidratare.
Am avut toate ideile despre Moldova din manualele școlare, că aceasta este o țară însorită în care toată lumea dansează și cântă. Cu toate acestea, s-a dovedit că este foarte dificil pentru oameni să locuiască aici, trebuie să muncească mult, dar toată lumea ne înțelege, oamenii sunt foarte sinceri. În opinia mea, nu există așa ceva nicăieri. Mi-a plăcut foarte mult bucătăria moldovenească, în special plăcintele, cu toate umpluturile delicioase. Fructe foarte bune, caise-magneziu pur. Căpșunile sunt delicioase și dulci. Am încercat toate soiurile de struguri, mi-am dat seama ce este kishmish. Și apa de aici este, de asemenea, foarte bună. Am început să gătesc atât de mult încât să fie suficient pentru câteva zile, nu mai gătiseră până acum. Și bucătăriei în ansamblu nu i s-a acordat atât de multă atenție, puteai cumpăra mâncare gata preparată, iar în Moldova este scumpă, deci nu poți trăi fără bucătărie.
În Bălți, încercăm să mergem mai mult, aceasta ne ajută să scăpăm de gândurile și emoțiile negative, ele trebuie să fie "fugite", astfel încât să nu se acumuleze în interior. Au încetat să se uite la televizor. Cei care au rămas fără case-locuitorii din Harkov, locuitorii din Kiev nu pot nici să urmărească știrile, nici să vorbească despre război. Este cel mai dificil pentru cei care au pierdut copii, soți. Ele pot fi ajutate numai cu medicamente. Soare medicale au cunoștințe, copiii lor aveau 18-19 ani, toți au murit când administrația de stat a fost aruncată în aer. Deși ei merg la muncă,dar aceasta sunt umbre lor. Nimic nu le schimbă. Doar o batistă neagră și întrebarea constantă, de ce a rămas în viață?
Dar citim mai multe aici. Există librării foarte bune în Moldova, multă literatură profesională, pentru copii, didactică.Cel mai important lucru pentru noi ucrainenii este ocuparea forței de muncă. Medicii, profesorii, psihologii își găsesc locuri de muncă, dar statul îi ajută și pe alții cu ocuparea forței de muncă. Îmi place foarte mult că multe seminarii sunt organizate pentru medicii din Moldova, îi duc la Chișinău, unde vorbesc vorbitori interesanți din România și SUA. Constant noi cunoștințe cu oameni și cunoștințe noi despre medicina. Aceasta mă ajută la economisirea resurselor și când totul devine bun, mă voi întoarce înapoi la Nikolaev. Mi-e foarte dor de casă.